O reusita activitate de plantare

Pe un teren degradat, aflat la marginea unei comune din Baragan ( comuna Roseti, judetul Calarasi),  Ocolul Silvic Calarasi impreuna cu Primaria Roseti a organizat astazi, 1 aprilie 2016 o activitate de plantare de puieti din specia stejar alb, stejar rosu și ulm.

Cand am ajuns in Roseti, impreuna cu o parte din membrii Clubului ecOprovocarea din cadrul Liceului Teoretic ,,M.Eminescu”, am fost intampinati, ca de fiecare data de ospitalitatea Domnului Director al Scolii Gimnaziale ,,Roseti” si a celor mai bine de 100 de voluntari, cadre didactice si elevi ai acestei scoli si cetateni ai comunei. In fata Primariei, Domnul Primar, entuziasmat de marea de tineri ce au raspuns pozitiv apelului de a fi parte a unei idei benefice pentru comunitatea locala, a stat de vorba cu elevii din sat, dar si cei veniti de la oras, exprimandu-si bucuria reusitei ce avea sa fie aceasta plantare.

Pe camp multitudinea de casmale din mainile elevilor  sfredeleau pamantul degradat pe care urma sa se planteze. Era o masa de copii si tineri nerabdatori sa faca o fapta buna. Deseori auzeai glasuri de pusti ce gafaiau de oboseala…,,da sa vezi tu peste ani ce mandri vom fi ca nuielele astea vor fi copaci inalti dintr-o padure”.  In cele cateva ore bune de munca nu l-am vazut pe unul sa dea semne de oboseala; se bateau pe casmale si pe puieti; ba chiar se corectau si se certau care planteaza mai bine. Cei mari, de liceu ( unii fosti elevi ai acestei scoli) au intrat in jocul celor mici si isi ascundeau oboseala, integrandu-se perfect in echipa, ajutandu-i pe ,,pitici” intr-o stransa colaborare.

Desi ajung la Scoala din Roseti pentru al saselea an consecutiv parca intalnesc aceiasi copii. Da, generatiile se schimba insa cadrele didactice reusesc, generatie dupa generatie sa modeleze frumos sufletele copiilor de aici, astfel incat, in fiecare an intalnesti aici doar copii modesti, de o simplitate incredibila, copii plini de energie, puritate, copii harnici gata oricand sa munceasca, neobosind parca niciodata. Cand Dl. Director vorbeste ei ciulesc urechile, asculta si imediat ii auzi spunand ,,gata domnul”. Este o relatie de respect reciproc si asta se vede in toate lucrurile frumoase care se intampla in acesta scoala.

A fost o activitate placuta si mai ales utila. S-au plantat peste 300 de puieti pe un teren care era destinat gunoaielor aruncate la intamplare, deseurilor provenite din contructii si gunoiului de grajd, care au facut munca elevilor destul de anevoioasa, teren luat acum in grija de Primarie care continua plantarea de puieti aici, preocupandu-se inainte si de realizarea unui sant care sa apere puietii de animalele satului.

Lasa un mesaj

Trebuie sa foo autentificat pentru a putea posta..